O siglă deja celebră: FITPT

Scriam,  în urma cu cinci ani, că spectacolul inaugural al Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) iniţiat de echipa Teatrului ”Luceafărul” din Iaşi fost bisat, jucându-se de două ori, ceea ce a constituit, se pare, un botez mai mult decât sugestiv. Iată un pasaj din acel articol introductiv, care poate fi citit fără probleme şi azi:

”Afluenţa de public, nerăbdarea copiilor, impacienţa părinţilor şi dorinţa multor ieşeni de a participa la un eveniment a adus o mare de oameni la Teatrul „Luceafărul”, oameni care nu au plecat din faţa casei de bilete până când nu au primit asigurări că vor vedea cu toţii spectacolul chiar dacă locurile din sală erau insuficiente. Aşa că actorii au acceptat să joace, cu o foarte scurtă pauză, două spectacole, unul după celălalt. Este în sine un semn că ieşenii duc dorul scenei şi că manifestarea e mai mult decât binevenită. Iubitorii de cultură ştiu că festivalurile nu prea au fost posibile în urbea noastră în lipsa unor susţineri financiare adecvate. După o tristă tradiţie, ideile lansate la Iaşi, cum a fost cazul fabulosului Festival Internaţional de Dans Contemporan „EuroDans” - iniţiat şi organizat eroic de regretatul coregraf Dan Brezuleanu -, care a adus, în anii 90, pe scenele ieşene mari trupe europene sau a lansat tineri deveniţi azi celebri (Răzvan Mazilu, bunăoară) au murit, sufocate de obtuzitatea autorităţilor locale care nu au înţeles mizele unor astfel de manifestări, fiind însă rapid preluate şi puse în aplicare de bucureşteni (de exemplu, Vava Ştefănescu, care a debutat la „EuroDans”, a construit imediat la Bucureşti Centrul Naţional al Dansului, cu sprijinul unei primării de sector). Apoi amara experienţă a Festivalului „Goldfaden”, o premieră mondială absolută, abandonată de Teatrul Naţional din lipsă de sprijin financiar şi de preocupare. Pe acest fundal s-a plasat eficienta echipă managerială a Teatrului „Luceafărul”, care a lansat, cu curaj şi cu un buget minimalist, proiectul ambiţios al unui festival care să puna Iaşul pe harta lumii ca reper al spectacolelor destinate copiilor şi tinerilor”.

Din fericire, după vreo câteva sforării amatoristice botezate ”festival international” doar pentru a drena ceva bani publici, anul 2013 a adus şi nişte pariuri manageriale serioase investite în primele ediţii ale unor festivaluri care vor constitui, dacă vor fi susţinute în continuare, osatura pe care să se structureze dosarul Iaşului pentru obţinerea statutului de Capitală Culturală Europeană. Am vorbit şi vom vorbi şi despre ele în acest colţ de pagină.

FITPT-ul face, totuşi, o figură singulară între acestea prin câteva elemente. In primul rând, plasat sub sigla UNESCO, are o uriaşă anvergură internaţională, în şase ediţii fiind prezente pe scena ieşeană 60 de trupe din 21 ţări, fără România, însumând aproape o mie cinci sute de artişti şi oameni de teatru. Apoi, trupele invitate până acum (cele mai multe fiind celebre în domeniu şi aflate pentru prima oară în România) au acoperit nu numai o largă paletă geografică (SUA, Canada, Brazilia, Chile, Germania, Franţa, Spania, Italia, Elveţia, Ucraina, Rusia, Indonezia, Cipru, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Ungaria, Italia, Cehia, Polonia, Austria), ci, mai important, o varietate stilistică a specta­colului teatral care a oferit o şansă unică de vizionare spectatorilor ieşeni mici şi mari, deopotrivă, precum şi specialiştilor. Dincolo de bucuria spectatorilor, studenţii şi profesorii Universităţii de Arte au putut vedea pe viu, pe scena Teatrului „Luceafărul”din Iaşi, alături de spectacolele tradiţionale de păpuşi, marionete sau actori şi clovnerie, teatru dramatic, pantomimă, teatru de obiecte, teatru vizual, black light, teatru karaghioz, teatru de hârtie, commedia dell'arte, teatru dans, film, dans contemporan sau celebrul bunraku asiatic. Diversitatea stilistică a fost ilustrată de artişti recunoscuţi internaţional (mulţi dintre cei prezenţi la Iaşi fiind pionieri ai genului sau discipoli ai unor monştri sacri ai meseriei), astfel încât festivalul a reuşit cu brio să arate excelenţa în domeniu fără să facă ierarhizări. Este apoi o experienţă de contact cultural, dincolo de extrao­rdinara şansă a spectatorilor sau a artiştilor (din Iaşi ori din ţară) de a vedea pe viu spectacole de top, atât pentru români, cât şi pentru creatorii din străinătate – dialog cultural european urmărit cu obstinaţie de evaluatorii ofertelor pentru Capitală Culturală Europeană care vor puncta diversitatea, contactul între culturi şi, mai ales, coproducţia realizată de ieşeni împreună cu partenerii polonezi.

FITPT este un exemplu de profesionalism, de gândire strategică (contactele şi invitaţiile se stabilesc cu aproape un an înainte) şi de discernământ în selecţia invitaţilor, care face ca festivalul să rămînă la un înalt nivel valoric, an de an. Am putea spune, de asemenea, că acest eveniment e un adevărat model în privinţa cheltuirii cu folos a banilor publici alocaţi într-un buget meschin, dar dublaţi de obţinerea unor finanţări din surse alternative şi reprezintă unul din exemplele de succes pentru sporirea vizibilităţii interna­ţionale a Iaşului. Iar albumul aniversar (din care am extras şi datele acestei semnalări), bilingv, 200 de pagini full color de un rafinament grafic absolut occidental, nu este doar unic în domeniu, dar reprezintă o carte de vizită pe care sperăm să o perpetueze şi alte echipe manageriale ale unor evenimente ieşene care nu ar fi rău să mobilizeze şi ele 12.500 de cetăţeni ai oraşului la o ediţie.