miercuri, 9 octombrie 2013

Anatomia unui eveniment



Desemnarea oraşului Sibiu, alături de Marele Ducat de Luxemburg, drept Capitală Culturală Europeană în 2007 nu ar fi fost posibilă (dincolo de arhitectura complexă a lobby-ului german şi britanic pentru moştenirea saxonă din regiune) fără existenţa Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), printre puţinele manifestări de anvergură europeană din România. FITS era atunci la ediţia a XIV-a, dar  îşi făcuse deja renumele unui eveniment de talie europeană, cu continuitate, care creştea continuu şi cu audienţă internaţională, iar asta i s-a datorat, în primul rând, personalităţii proteice a lui Constantin Chiriac, ieşean la origini, absolvent de "Negruzzi". Sunt multe de învăţat din experienţa sibiană, devenită un studiu de caz model, fără ca asta să însemne că strategia oraşului cu puternice tradiţii săseşti ar trebui reprodusă. Cu atât mai mult cu cât criteriile de acordare a titulaturii s-au schimbat acum, un lucru firesc în administarea unui eveniment, cel de capitală culturală, care trebuie să rămână dinamic şi atrăgător, dar, indiferent de condimentele locale, agenda propusă trebuie sa fie susţinută de evenimente culturale autentice. Iar pledoaria pentru adevăratele evenimente nu este niciodată inutilă.
În aceste zile, pline de manifestări de toate felurile, sunt Sărbătorile Iaşului, se află în desfăşurare şi cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul "Luceafărul", "un festival  unic în ţară prin identitatea sa, singurul din regiune de o asemenea amploare internaţională şi unul dintre cele, câteva, din ţară, care mai există, cu o lungă listă de parteneri, reprezentanţe diplomatice şi culturale, şi o lungă listă de evenimente în exclusivitate", cum precizează organizatorii în comunicatele de presă. Una dintre aceste exclusivităţi este spectacolul Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu Felii de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii în distribuţie. Ofelia Popii este una dintre cele mai bune actriţe ale generaţiei sale, care străluceşte în acest recital scenic, ea interpretând toate cele şapte roluri din piesă : Margareta, Ela, Clea, Doctoriţa, Bella, Edith, Nbamira, într-un one woman show de zile mari.. Citind un interviu cu actriţa sibiană, am aflat că, deşi a interpretat o mulţime de roluri importante la care alte artiste visează o viaţă întreagă, ea se consideră încă proaspătă, la început de drum. Spectacolul a fost selectat în festivaluri de top: Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti, 2011, Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara, Festivalul International Zile si Nopti de Teatru la Braila, iar Ofelia Popii a obţinut în 2011 Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă! Ce m-a frapat în interviul amintit a fost simplitatea, decenţa, cu care Ofelia Popii vorbeşte despre realizările ei profesionale. Într-o lume în care autoreferenţialitatea şi evenimentele care se autodevorează prin marketing excesiv, o lume dominată de o promovare tumorală care devine mai importantă decât evenimentul însuşi, Ofelia Popii şi Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu dau o lecţie despre cum trebuie creat un eveniment: cu seriozitate, cu iubire pentru profesie, cu rigoare şi decenţă. La Sibiu sunt proiecte puse la cale cu ani de zile înainte de producerea efectivă, care pornesc de la aşteptările comunităţii locale şi regionale, o reprezintă, îi anticipează nevoile spirituale, o educă în sensul formării prin participare la acte culturale. Publicitatea un lipseşte, desigur, dar ea un e un scop în sine, ci doar o oglindă potrivită pentru vizibilitatea corectă a spectacolului.
Am vrut să atrag atenţia asupra acestui spectacol eveniment, care se va desfăşura în această seară, la ora 19.00, la "Luceafărul", doar din două motive: pentru că, zăpăciţi de cotcodăceala cacofonică a autosuficienţei autohtone (fie ea indecentă politic, scandaloasă monden sau impostură pretins culturală) ne-am dezvăţat de privirea critică a omului educat care ştie ce este, de fapt, un adevărat eveniment cultural. Şi în al doielea rând, Teatrul Naţional din Sibiu şi Ofelia Popii vor ajunge rar la Iaşi, obligaţi fiind de o agendă de turnee fixate cu ani înainte. Aşa că, dacă nu aţi fost precauţi să vă cumpăraţi bilet din timp, încercaţi la uşa teatrului la ora 19.00 că merită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu