MP2013 este sigla sub care, în 2008, Marsilia a câştigat acerba competiţie
pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în Franţa. Ea a
reprezentat o surpriză pentru cei care cunoşteau mecanismele de desemnare şi
forţa competitoarelor sale: Bordeaux şi Lyon. Succesul echipei
din Provence ar putea să ne ofere câteva piste de dezvoltare a dosarului
Iaşului pentru acest titlu.
În
competiţia franceză, Marsilia avea mai multe puncte slabe. În primul rând, un
oraş port, cu o mare densitate de emigranţi africani, cu un nivel ridicat de
sărăcie şi infracţionalitate, cu o pondere economică mai curând legată de
averile unor mafioţi din fotbal, precum Bernard Tapie, şi cu o ofertă culturală
interesantă, dar modestă. Spre deosebire de Bordeaux, al cărui întreg program
cultural era concentrat pe cultura înaltă, ”de viţă”, cum subtil au numit-o
organizatorii în dosarul de candidatură, dosar care cuprindea o agendă
fulminantă de mari manifestări culturale, la Marsilia, oferta culturală a avut
în vedere în primul rând o componentă socială şi inovativă. Bunăoară în acest
an, spre deosebire de multe alte capitale culturale europene, nu au fost la
Marsilia vedete planetare ale filmului sau mari figuri ale box office-ului cultural continental. Au fost, în schimb, o mulţime
de ateliere şi workshop-uri în spaţii de rezidenţă în care s-au regăsit tineri
artişti din tot spaţiul euro-mediteranean.
Punctul cheie al succesului
Marsiliei a fost că pentru prima oară în mod organizat, oraşul a asumat un
proiect în numele regiunii. Practic, cheia succesului, aşa cum mi-a dezvăluit-o
de curând Jean Francois Chougnet, directorul general al acestui proiect, a fost
tocmai cooptarea centrelor regionale din jurul metropolei şi crearea unui
consiliu economic comun prezidat de preşedintele Camerei de Comerţ din
Marsilia. În fapt, a fost creată o reţea de evenimente şi trasee turistico-culturale
foarte bine pusă la punct şi apoi, pe baza acestui proiect comun, fiecare din
oraşele regiunii au semnat un acord de parteneriat cu Marsilia şi au sprijinit
candidatura acesteia împotriva concurentelor sale din Hexagon. În sfârşit, a
doua temă extrem de importantă care a contribuit la succesul dosarului a fost
asumarea unei perspective euro-mediteraneene prin punerea în aplicare a unui
acord de parteneriat între Marsilia şi Barcelona. Această perspectivă a generat
un impact investiţional puternic care a permis, şi cu sprijinul Ministerului
Culturii din Franţa, crearea unui unic Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei
EuroMediteraneene. De asemenea, o altă activitatea spectaculoasă şi inedită a
fost crearea unei imense biblioteci virtuale în care cetăţenii obişnuiţi au
povestit ce înseamnă pentru ei identitatea euromediteraneeană. Cele două tipuri
de activităţi care au jalonat agenda cu mult mai bogată a acestui an arată cum
trebuie utilizată dimensiunea europeană, obligatorie în evaluarea oricărui
dosar, în raport nu cu cultura de elită, ci în cooperare cu cealaltă dimensiune
punctate de evaluatori, anume dimensiunea participativă a cetăţenilor la proiect.
Este, în opinia mea, punctul de plecare pe care ar trebui să-l abordăm şi noi,
ieşenii, în construcţia dosarului. Dimensiunea noastră europeană trebuie
căutată şi în altă parte decât în concertele Cvartetului Voces de la Salzburg,
Munchen sau Londra. Oricât de excepţionale ar fi acestea. Ea ar trebui legată
de un instrument de formare a publicului şi ar trebui, în mod obligatoriu,
structurată tot pe un suport regional şi, poate, transfrontalier.
Lecţia Marsiliei este, cred, chiar
aceasta: itinerarii regionale, identitate europeană cu trăsături proprii,
diversitate culturală ca factor de îmbogăţire şi ca liant social. Iar din punct
de vedere economic, un consiliu al
marilor companii din regiune care să poată oferi, aşa cum s-a întâmplat în
acest an cu MP 2013 , 20 la sută din
bugetul operaţional al activităţilor din programul Capitală Culturală
Europeană. Şi, poate, mai presus de orice, lipsa de inhibiţii în folosirea
sărăciei şi subdezvoltării existente drept argumente pentru a sprijini un
program câştigător care în cinci ani de zile să-şi arate roadele şi să fie un
instrument de dezvoltare economică, mai ale pentru păturile defavorizate.
Ziarul de Iaşi, miercuri, 2 octombrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu