FILIT, number one

Cum motive medicale întemeiate m-au împiedicat, din nefericire, să fiu un spectator activ al recent încheiatului Festival Internaţional de Literatură şi Traduceri organizat la Iaşi, de Muzeul Literaturii Române, cu finanţarea generoasă a Consiliului Judeţean, mă voi mărgini la câteva comentarii de principiu şi la ceea ce cred eu că ar mai putea fi făcut pentru ca acest eveniment să se dezvolte în continuare şi să fie o latură tare a dosarului de candidatură al Iaşului.

Ca orice castă, lumea literară este extrem de greu de citit din afară, de către un neiniţiat. Deşi nu depăşesc vreo câteva mii, scriitorii au o conştiinţă a unicităţii lor, au orgolii imense şi vanităţi inavuabile, au mecanisme de agregare bazate pe afinităţi literare şi linguşeală (să te ferească Cel de Sus să ai vreo obiecţie, vreo critică palidă, cât de mică, vreo urmă de îndoială că ai norocul de a fi contemporan cu ”Cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor”, că te-ai ars!) şi, inevitabil, sunt organizaţi în cete, grupuri, sau generaţii literare gata să desfăşoare imediat falange militare disciplinate şi necruţătoare în războaiele lor nesfârşite (şi de cele mai multe ori ridicule!) din mass-media. Spun toate aceste lucruri în introducere pentru a defini pentru cititorii noştri câmpul brăzdat de mine anti-personal în care se avântă orice organizator de festivaluri internaţionale destinate literaţilor. În primul rând, e limpede că nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi aşa că cel mai onest este să asumi că îi promovezi pe cei afini cu tine şi cu proiectul literar căruia i te alături. Nu poţi avea, aşa cum s-a întâmplat la Festivalul de Poezie de la Iaşi, în 1977, toată suflarea literară a ţării în sala Teatrului Naţional. Din fericire, astăzi nu mai există scriitori oficiali şi nici o singură garnitură de creatori care să fie doar ei promovaţi. De aceea, cred că panoplia de invitaţi selectată de organizatori, al cărei nucleu a fost alcătuit, cum era şi firesc, din ”autorii Polirom”, a fost cât se poate de onorabilă şi sunt convins că, dacă vor începe să lucreze deja pentru agenda anului viitor, vor putea aducea la Iaşi şi alte nume importante ale literaturii europene ale căror agende de participare se stabilesc, o ştiu din experienţă proprie, cu ani înainte şi pe care nu îi poţi aduce peste noapte indiferent de ce onorariu le oferi. Am vrut să subliniez aceste lucruri pentru că, evident, toate nemulţumirile şi criticile aduse organizatorilor vor fi legate, probabil, de selecţia de invitaţi. Însă aceasta a fost ”Lista lui Lungu” care trebuie luată ca atare şi nu am nicio îndoială că alături de ea mai încap uşor încă alte două-trei variante alternative. Cine este în stare să obţină un buget comparabil, e liber să le facă!

Tot în prelungirea unor observaţii de ”surfer pe internet”, aş spune că două au fost câştigurile majore ale acestei prime ediţii a FILIT-ului: o resolidarizare a breslei (toţi scriitorii invitaţi au vorbit de bucuria de a fi împreună, ca scriitori) şi un neobişnuit chef de dialog internaţional, intranaţional şi transgeneraţional, lucru cu totul neobişnuit într-o lume dominată mai curând, după cum spuneam, de fumuri autiste. Apoi, din perspectiva dosarului Iaşului, FILIT-ul umple un mare gol, al lipsei unui pol de interes internaţional, altul decât cel neidiomatic al artelor spectacolului, mult mai uşor de exportat decât ceva legat de limba nativă. Festivalul pune accentul, cât se poate de inspirat, pe două direcţii de viitor extrem de importante în politicile UE pe următorul deceniu în domeniul creativ: literatura contemporană şi traducerile. Într-o epocă de cumplit declin al cărţii în general, literatura, mai ales a autorilor tineri vare vin din spaţii exotice pentru pieţele culturale dominante în Europa, are un succes neaşteptat. E limpede că şi într-un univers dominat de superficialitatea imaginii de pe ecrane, lumea vrea poveşti. Poveşti noi, cu experienţe de viaţă inedite, cu alte, neobişnuite, personaje şi intrigi. De aceea, literatura şi traducerile au viitor şi sper ca FILIT-ul să dezvolte cât mai multe parteneriate europene pe direcţia asta şi să crească de la an la an.

Daca ar fi să aleg cu adevărat care a fost cel mai mare câştig pe care FILIT-ul l-a adus Iaşului aş spune că dialogul liber al scriitorilor cu cetăţenii de diverse vârste a fost o mare reuşită, cu atât mai surprinzătoare cu cât nu a părut a fi regizată şi apoi, aş adăuga, excepţionala strategie de a invita jurnalişti străini, specializaţi, de la publicaţii europene importante, care să vadă cu ochii lor Iaşul şi care vor echilibra, sper, autopromovarea exagerată, inevitabilă la lansare. Abia asta nu a mai reuşit-o nimeni şi organizatorii merită felicitaţi. Şi să le dea preşedintele Adomniţei şi la anul viitor acelaşi buget generos care a produs comoţii în rândul celorlalţi manageri culturali din ţară, care nici nu pot visa la asemenea sume, şi care-i va aduce lui Dan Lungu şi mai multe inimiciţii decât avea deja. Să aşteptăm, deci, încrezători, FILIT the Second.