Cultura elitistă îi vizează, prin însăşi natura ei, pe specialişti
şi consumatori care au dobîndit de-acasă, de la şcoală ori ca autodidacţi un
orizont spiritual peste medie. În afara experţilor cu studii aprofundate, fie
ei creatori ori teoreticieni, există în orice societate funcţională în acord cu
un set fundamental de legi nescrise, dar împămîntenite, segmente din upper middle class ce preţuiesc actul
cultural, îl înţeleg şi valorizează la adevărata lui cotă. Urmăresc
evenimentele de gen, au abonamente la operă, filarmonică şi teatru, cumpără
carte şi citesc, participă la vernisaje, frecventează galeriile de artă şi
achiziţionează creaţii plastice pe care le expun la birou ori în mediul
confortabil de-acasă. Categoria include, în principiu, profesori, medici, arhitecţi,
judecători, avocaţi etc., interesaţi de manifestările culturale să le zicem clasice,
de cultura oficială, de establishment fără
echivoc axiologic. Unii au ei înşişi talent artistic şi, în momentele de
respiro pe care profesiunea din care-şi cîştigă existenţa le îngăduie, scriu,
pictează, cîntă la pian, vioară ori alt instrument muzical ale cărui secrete
le-au deprins şi exersat din copilărie.
Ce se poate face, însă, pentru cealaltă parte,
majoritară, a unei societăţi, pentru care, dintr-un cumul de motive obiective
şi subiective, cultura nu constituie o prioritate? Ei vor fi destul de greu,
unii, imposibil de atras la manifestări culturale de un anumit standard, dar
acest lucru nu este, în nici un caz, vina lor. Stigmatizarea socială pe asemenea
motiv ar fi lipsită de înţelepciune şi i-ar arunca defintiv şi cu efecte
nefaste pe termen lung pentru comunitatea în care se află, într-o de nedorit
stare a-culturală. Pentru aceşti oameni care nu au dat încă de gustul culturii,
o soluţie eficientă ar fi formulele în miniatură livrate prin strategii simple,
dar ingenioase, în locuri, maniere şi doze nepercepute drept indigeste. Eşalonul
cel mai indicat este al tinerilor, încă formatabili în acest sens, nedespărţiţi
de prea multă vreme de şcoala care, alături de ceilalţi responsabili de
asemenea ţinte educative, ar trebui să
le dea cultura generală.
Dacă aţi fost pe litoralul românesc în ultimii ani,
trebuie să fi remarcat abundenţa de cărţi poştale cu imagini şi texte de gust
îndoielnic. Nubile mai mult sau mai puţin ”celebre”, de profesiune ”vedete”, îşi
expun cu generozitate formele îmbunătăţite prin cabinete de chirugie plastică, la
pachet cu comentarii la limita de jos a trivialităţii. Trimisul cărţilor
poştale nu mai e cool în deceniul al
doilea din secolul al XXI-lea, cu toţii preferînd email, facebook, SMS, BBM, Whats
App, Viber etc. Dar nicăieri în lume noile tehnologii comunicaţionale nu au
aruncat la pubelă vechile forme. Se comercializează şi acum cartoline redînd obiective
turistice, de patrimoniu ori de vacanţă, a căror frumuseţe vrei s-o distribui
şi s-o împărtăşeşti cu cineva de la mai mare distanţă. Pe aceste cartoline
apare, de obicei şi cîte un scurt citat din autorul-autorii care au dat notorietate
universală locului. Ca să revin la exemplu, de la malul Mării noastre Negre,
nu-i poţi trimite mamei, bunicii ori dirigintei mai puţin experimentate în utilizarea
gadgeturilor, o ilustrată din care să afle că ”Sexi brăileanca e o c...ă”. Două
rînduri din Ovidiu, de pildă, bine alese, i-ar face pe expeditori şi
destinatari să afle sau să-şi reamintească de existenţa şi pribegia poetului
latin la Pontul Euxin. La Iaşi, cînd vom avea cărţi poştale realizate profesionist,
însoţite de mini-citate din spusa de duh a cărturarilor legaţi de ”dulcele
tîrg”, vor duce cu ele, pe-acolo pe unde vor fi trimise, vestea despre urbea
noastră. Închipuiţi-vă efectul obţinut dacă într-o zi oarecare, toţi ieşenii am
expedia unor apropiaţi, prieteni ori rude de pe alte meleaguri, cîte o elegantă
carte poştală cu oraşul! Am pulveriza Iaşul în lume, iar prezentată cum se
cuvine, iniţiativa ar deveni şi o ştire pentru agenţiile de presă
internaţionale!
Desertul se consumă întotdeauna la final, altfel îţi
strică foamea şi-ţi face rău, aşa că procedez în consecinţă! Recent, am avut
plăcuta surpriză ca, desfăcînd o ciocolată produsă de-o vestită firmă franceză
de şocolaterie, să descopăr pe interiorul ambalajului, prezentat dichisit, în
trei limbi, franceză, engleză şi olandeză, un scurt citat din Guy de
Maupassant, de la 1881, cu trimitere la arta gastronomică: ”De toutes les
passions, la seule vraiment respectable me paraît ệtre la gourmandise!” Dintr-o
dată, excelenta ciocolată a căpătat alt gust! Poate producătorii locali şi
operatorii culturali vor colabora în acest sens, chiar dacă Iaşul nu produce
încă deliciosul desert.
Ce spuneţi de mini-galerii în cafenele, pasaje pietonale
ori, şi mai bine, în locurile unde stăm la coadă să ne plătim facturile? Sînt
numai cîteva exemple pe care creativii le-ar putea multiplica şi îmbunătăţi în
variante atractive. În doze miniaturale, în locuri şi forme neobişnuite, cultura
nu le-ar mai părea celor care nu au întîlnit-o încă aşa cum se cade ceva care
plictiseşte ori, şi mai grav, oboseşte. Ar descoperi-o aşa cum este: surprinzătoare
şi necesară. O adevărată capitală
culturală trebuie să-i aibă în vedere pe toţi membrii comunităţi ei, să-i
atragă şi să-i implice pe nivele, cu mult timp înainte de desemnare şi încă
mult şi după aceea.
Ziua de Iaşi, 18 septembrie 2013
"N-ar fi rau sa fie bine!" domnule profesor dar pentru asta cred ca ar trebui sa militam pentru o schimbare de paradigma...Trebuie sa ajungem ca astfel de gesturi sa devina ceva firesc, sa apara peste tot "de la sine". Oare cum am putea face asta?
RăspundețiȘtergere