Dimensiunea europeană

Lansat în 1985 de doi miniștri ai culturii care au susținut obligația statului de a finanța cultura, Melina Mercouri (Grecia) și Jack Lang (Franța), programul Capitală Culturală Europeană a avut, de la bun început, doua axe fundamentale de structurare: dimensiunea europeană și implicarea cetățenilor în proiect. Orice comisie de evaluare pleca, din start, de la modul în care erau respectate în propunerea fiecărui oraș participant la concurs cele două criterii esențiale ale programului, legiferate, prin art. 4, al Deciziei 1622 / 2006 a Comisiei Europene : European Dimension  și City and Citizens. Aceste criterii, în baza cărora au fost judecate toate dosarele de candidatură până în 2017 (abia in acest an se vor decide orasele pentru 2018) vor fi primordiale și în continuare chiar dacă noul regulament urmează să mai diversifice ariile de dezvoltare culturală care trebuie prinse în proiect.

Dimensiunea europeană nu reprezintă, așa cum poate părea la prima vedere, doar stratul de suprafață al moștenirii culturale, al vocației europene a figurilor din trecut sau al afirmării valorilor universaliste, deci și europene, ale culturii locale respective (argumente invocate invariabil de toți cei care au făcut vreodată un astfel de dosar), ci presupune o serie de detalii conceptuale și logistice care trebuie integrate în programul pe termen lung al orașului și care trebuie construite și puse în practică împreună cu parteneri din Europa.

În sens tehnic, evaluatorii urmăresc ca temele în jurul cărora este construită agenda de manifestări special concepută pentru anul în cauză să pună în evidență atât cultura locală care îmbogățește, prin diveristate și adâncime, oferta culturală europeană în ansamblul ei, cât și să aducă în fața publicului elementele identității culturale europene comune, dar, mai ales, să întărească cooperarea dintre operatorii culturali, artiștii și autoritățile locale și parteneri europeni, dintre orașe și culturi diferite din acest continent. Deși pare un cadru generos și ușor de argumentat din partea autorilor dosarului dimensiunea europeană este o piatră de încercare pentru a putea construi o ofertă adecvată. Experții cuantifică foarte riguros modul în care această cerință este pusă în practică identificând mai multe niveluri de relevanță.

Bunăoară, a face un eveniment unde inviți pe cineva din străinătate astfel încât consideri acea manifestare drept "internațională" aduce un punctaj mai mic decât prezentarea unor produse culturale autohtone pe piața culturală europeană, prin participarea la manifestări sau turnee europene. În astfel de cazuri, dimensiunea europeană este prezentă dar doar epidermic, iar Iașul, în special grație activității neobosite a centrelor culturale străine, a organizat multe manifestări de acest gen, în care valori europene au fost prezentate publicului local tot așa cum Filarmonica "Moldova" sau Teatrul pentru Copii și Tineret fac turnee de succes. Iar pentru manifestările complexe la acest nivel, dintre operatorii ieșeni, exemple de urmat ramân prin organizare, consecvență și calitate a invitaților, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr al Teatrului "Luceafărul" și Festivalul Periferic organizat de Asociația "Vector".

Faza superioară ca punctaj o reprezintă programele comune de traduceri stabilite între țări și rezidențele pentru artiști din toată Europa. Încurajarea traducerilor, a cooperării și mobilității europene reprezintă direcții esențiale în strategia Uniunii de încurajare a dialogului cultural între țările membre și aceste activități beneficiază de linii speciale de finanțare prin programul Cultura 2000 (extins până în 2014). Traducerile în sine sunt, desigur, o realitate a oricărui program editorial al editurilor private, deci o componentă de business pe care UE nu e neapărat interesată să o sprijine financiar, astfel încât sunt încurajate programele pe termen lung care încurajeză mai buna cunoaștere a creațiilor din culturile europene prin care țarile se traduc reciproc sau creează fluxuri de creație comune în cadrul aceluiași proiect. Dacă activitatea prodigioasă a Polirom-ului poate constitui un argument în favoarea traducerilor ca atare, proiectul Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri ar putea fi dezvoltat și către realizarea unor programe de traducere comune între mai multe țări europene. Cât despre rezidențele pentru artiști organizate la Iași, nada.

Nivelul de punctaj superior, după cum spuneam, este însă adus de parteneriatele dintre instituții sau operatori culturali din țările europene care construiesc împreună un proiect cultural punând la bătaie mijloacele proprii (creative, logistice, financiare) și care, la final itinerează produsul artistic respectiv în țările de origine și, pe cât posibil, în întreaga Europă. Parteneriatul înseamnă un contract oficial, semnat și parafat, în care entități culturale din cel puțin trei țări fac ceva împreună, de regulă un proiect care merge la concursul european de finanțare Cultura 2000. Cu excepția unui proiect întâmplător al Universității tehnice din urmă cu mai mulți ani și a coproducției româno-poloneze realizată de Teatrul "Luceafărul" în cadrul FITPT de anul trecut, Iașul nu are nimic nici la acest palier extrem de important în evaluare. De aici va trebui să plecăm!

Ziarul de Iaşi, 12 iunie 2013