Europa de acasă

Am aflat că există, an de an, o capitală culturală europeană în martie 1996 când am condus, pentru prima oară, un proiect internațional al Ministerului Culturii. În centrul Copenhagăi, în fața primăriei, pe o larga esplanadă centrală, era un uriaș centru de informații turistice care dădea detalii atunci despre agenda manifestărilor culturale, artistice și turistice care făceau din capitala Danemarcei, pe parcursul a 365 de zile, centrul cultural al Europei. Atunci mi-a încolțit ideea: de ce nu și la Iași?

Pentru că într-un fel special această poveste este legată, de mai bine de cincisprezece ani, de avataruri profesionale, jurnalistice și politice care mi-au condimentat existența la Iași, voi cere îngăduința cititorului ca să prefațez această cronică săptămânală despre tribulațiile dosarului nostru de candidatură  pe care Ziarul de Iași s-a oferit, cu generozitate, să mi-o găzduiască, cu o introducere confesivă. Doar de acestă dată, pentru că, veți vedea, povestea are tâlcul ei.

Era tot prin martie, la vreo trei luni de la Revoluție... De la balconul Prefecturii, un profesor de istoria artei de la universitatea ieșeană îl introducea pe cel care urma să devină, peste două luni, președintele ales al noii Românii, celor peste o sută de mii de susținători aduși cu autobuzele din toate județele Moldovei (da, mai mulți ca la concertul ZU) cu profeticele cuvinte: "Iliescu apare / Soarele răsare ", o lingușeală oportună care i-a adus celui în cauză o impresionantă carieră parlamentară și o putere discreționară asupra Iașului de aproape două decenii. În februarie 2001 când, după o hărțuială și o inamiciție de mai bine de un deceniu, a reușit să mă inlocuiască de la conducerea Direcției pentru Cultură i-am predat distinsului universitar, aflat atunci în climaxul puterii sale politice, dosarul cu argumentele pentru susținerea Iașului de a fi Capitală Culturală Europeană, în viitorul apropiat. Din nefericire, nu l-am convins. Prezența mea în Consiliul Director al Asociației Regiunilor Europei pentru Cultură, desemnarea mea internațională ca expert pentru cultură la Jocurile Francofoniei din Luxemburg, 1996, vizitele făcute la invitația organizatorilor altor capitale culturale (Salonic, 1997; Weimar, 1999 sau Avignon, 2000), proiecte majore dezvoltate de mine precum Zilele culturii ieșene în Statele Unite, în 1998, sau toată oferta de evenimente europene sau alternative pe care le sprijinisem vreme de 5 ani, deci toate argumentele cuprinse în acel dosar au fost inutile, sfârșind, acoperite de colb, în fișetul unui birou de pe bulevardul Ștefan cel Mare, iar Iașul a fost exclus din Asociația Regiunilor Europei pentru Cultură pentru că un președinte de județ de atunci nu a mai aprobat plata cotizației de 1000 de dolari pe an, motivând că el nu dă bani pentru "afacerile lui Cîntic". Dar, vorba lui Luca Pițu, "așa erea pe vremea aceea".

Cu doi ani înainte ca Sibiul să devină, prin asociere cu Luxemburgul, o capitală culturală europeană, am susținut, la invitația Consiliului Britanic, dosarul Iașului pentru a fi desemnat Creative City al României, într-o rețea sud-est europeană de orașe creative din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croația și Albania într-un megaproiect finanțat de la Londra și care s-a dezvoltat pe parcursul a patru ani incluzând analize de cartare și impact a industriilor creative din Iași precum și o componentă de formare a tinerilor antreprenori creativi de aici. Ar fi poate interesant de amintit că, la concursul național pe care l-am câștigat atunci în dauna Clujului, a Timișoarei și a Craiovei, argumentul principal a fost nu cât de grozavi suntem noi, ci cât de mult ne-ar folosi acest proiect, daca l-am câștiga, la dezvoltarea unei zone marcate de sărăcie. Ca urmare a acestor eforturi, și-au găsit până la urmă locul în strategia de dezvoltare durabilă pe care primăria a stabilit-o pentru Orizontul 2020 și industriile creative, dovedindu-se astfel că demersul inteligent al britanicilor de a ne invăța cum să pescuim a fost mai eficient decât al celor care ne dădeau, pe banii lor, pește. Până și Uniunea Europeană a înțeles, finalmente, că această simbioză de creație și investiție, susținută de antreprenori tineri și creativi, cu resurse relativ scăzute, dar cu dinamism, flexibilitate și inventivitate reprezintă viitorul. De aceea, programele de finanțare culturală ale Europei au evoluat de la programele sectoriale din anii 90 (pe carte, pe muzică, pe arte etc.) la un program de finanțare comun numit Cultura 2000 (extins până în acest an) și se îndreaptă, cum era și firesc, către o platformă de sprijin pentru un sector cultural care să interacționeze cu celelalte sectoare economice,  care a primit numele de Creative Europe.  Trebuie spus că, în ciuda scepticismului maladiv care ne înconjoară, Iașul are argumente pe această direcție și ar fi de amintit aici și câteva reușite remarcabile de reprezentare internațională a orașului nostru cum au fost iasicreativeindustries, proiect multimedia de anvergură prezentat de mine, grație unei finanțări private, la Expoziția mondială de la Shanghai, în iunie 2010 sau marea expoziție, cu impact semnificativ la Parlamentul Europei, pe care am prezentat-o în februarie 2011, cu sprijinul europarlamentarului Cătălin Ivan, la Bruxelles, sub numele de  Iasi – City of Creativity.

Am facut acest scurt ocol confesiv și istoric doar pentru a arăta că proiectul Iași Capitală Culturală Europeană nu vine din neant și că argumentele de susținere a candidaturii noastre nu se bazează doar pe reveria paseistă a măreției pierdute a Iașului, ci și pe câteva baze solide, perfect aliniate cerințelor juriului. Dacă vom reuși să facem un upgrade european agendei culturale deja existente la Iași (cu mult mai bogată și diversificată decât pare la prima vedere!), adică dacă vom dezvolta cerința primară, esențială, a Uniunii Europene, de a conferi o dimensiune europeană programelor noastre culturale atunci vom avea, pe lângă vectorul de dezvoltare regională pe care îl pot constitui investițiile în industrii creative, o bază de plecare sănătoasă pentru a construi un dosar de candidatură cu șanse. Trebuie doar să scoatem la lumină, fie doar și prin rândurile din acest colț de ziar, așa cum ne propunem pentru perioada următoare, ceea ce există, dar încă nu e vizibil, adică... Europa de acasă.

Ziarul de Iaşi, 5 iunie 2013